O picatura de timp

Ma urmareste potrivirea lucrurilor.Tot ce nici macar nu gandesc ma surprinde prin exactitate si precizie.Traiesc,in sfarsit,dupa lungi luni de zile,dupa multe luni pline...nu-mi mai propun nimic,nu mi-am propus nimic,vreau sa nu mai propun nimic vietii,vreau sa ma surprinda mereu,lasandu-ma masca in fata propriului "eu" si a propriilor fapte.M-a lasat si pana acum...De doua ori:prima data m-a lasat in mijlocul fericirii care nu gandeste nimic rau,a doua oara mi-a oferit spectacolul propriei catapultarii din fericire.Caderea parea sa nu se mai termine,ramasesem suspendata undeva printr-un copac al indiferentei,al uitarii de soare,intr-o stare monotona si totusi deloc ciudata pt mine.Dar un corb m-a luat cu el in zbor si mi-a aratat luna plina,care strapunge picaturile de ploaie si am auzit urletul lupului in noaptea mea si nu m-am speriat.M-am urcat in tren...am pornit si nu ma gandescla nimic,nu-mi este teama,cum nici increderea intr-o calatorie magnifica nu mi-am pierdut-o,caci viata este doar o picatura de timp.
Graficul zileleor este atat de imprevizibil si greu de citit!Urca brusc,atinge apogeul trairilor si acolo,sus de tot,uita sa nu priveasca in jos...Orbirea ar fi solutie impotriva prabusirii,precum sinuciderea pt un lup de stepa care nu mai vede decat limitele trasate pe sufletul sau,care urmeaza nici un grafic...